„EDUardo” și Fundația „OK” – te invită în culisele antreprenoriatului

Înapoi la Noutăți
10.05.2022

Cu siguranță ai avut idei din categoria „Vreau să lansez afacere. Ce fac acum?”, nu-i așa? Să știi cu Fundația pentru Educație Financiară „OK” în parteneriat cu compania EDUardo îți vin în ajutor și te invită să cunoști din primele surse toate aspectele antreprenoriatului.

EDUardo este o companie din Ungaria care a elaborat  un program educațional modern ce combină într-o singură platformă e-learning informații teoretice relevante și o bibliotecă de videouri utile, folosit în peste 17 țări

Dar asta nu e tot! În cadrul programului social EDUardo  fiecare participant va avea parte de simulări interactive de afaceri – unde va fi pus în fața provocărilor și sarcinilor reale, luării de decizii și testării impactului acestora.

De menționat că programul oferă acces GRATUIT la modulele de simulare a afacerii, pentru că unul din scopurile  acestuia este promovarea accesibilității educației. Totodată astfel în  acest an compania a lansat în premieră Social Impact Program,  iar Fundația pentru Educație financiară OK a devenit partener exclusiv în Republica Moldova.

Educația este cea mai puternică forță care poate schimba lumea spre bine, iar împreună cu EDUardo și Fundația „OK” – vei afla cum să o folosești corect.

Completează formularul și devină un antreprenor virtual!

Share: