Luna decembrie poartă o semnificație deosebită pentru că e ajunul sărbătorilor de iarnă, când orașul îmbracă haine și lumini de sărbătoare, însă, asta nu e tot. În prima lună de iarnă sărbătorim încă un eveniment legat de susținerea educației financiare în Republica Moldova de către OTP Bank, prin intermediul Fundației pentru Educație Financiară “OK”, create acum doi ani.
Timp de 2 ani de activitate, Fundația “OK” a reușit deja să devină un partener cunoscut și îndrăgit de către copii, adolescenți și maturi – interesați de subiectul culturii financiare.
În această scurtă perioadă de activitate, Fundația “OK” a reușit să atingă realizări impresionante:
- au fost încheiate 22 de parteneriate, de nivel național și internațional
- peste 3.000 de participanți, din peste 32 de localități din țară, au beneficiat de training-uri și activități de educație financiară
Acesta este doar un început! Programele moderne de educație financiară ale Fundației, bazate pe tehnici și metode ultra interactive, de învățare prin jocuri și simulări, sunt pe placul cursanților de toate vârstele – contribuind la îmbunătățirea competențelor de gestiune corectă și sănătoasă a resurselor financiare proprii.
În 2022 Fundaţia pentru Educație Financiară “OK”, în colaborare cu OTP Bank Moldova, va continua să contribuie la schimbarea perspectivei generațiilor asupra gestionării banilor prin implementarea de noi proiecte și programe de educație financiară de calitate, practice, accesibile și personalizate.