Educația financiară este foarte importantă deoarece ne oferă cunoștințele și abilitățile de care avem nevoie pentru a gestiona banii în mod eficient.
Doar 8 din 100 persoane țin evidența bugetului personal, concluzie în urma studiului realizat de trainerii Fundației pe baza chestionarelor completate de 576 respondenți. Din păcate multe persoane nu înțeleg noțiuni financiare de bază. Prin urmare, este esențial să avem programe de educație financiară pentru a-i ajuta pe oameni nu doar să înțeleagă concepte financiare, dar, mai ales, să le poată pune în practică. Să știe ce înseamnă planificare atentă, o organizare a bugetului personal, un plan de economisire, un plan de investiții, decizii inteligente legate de satisfacerea nevoilor și dorințelor.
Echipa trainerilor a fost ieri la elevii Liceului Teoretic„ MIHAI EMINESCU” din Corjova, Dubăsari. Mai multe sesiuni de educației financiară au fost organizate în paralel cu elevii claselor a VI-a, a VII-a, a VII-a și a IX-a. pentru unele clase de elevi, aceasta este deja a treia întâlnire cu trainerii Fundației. Și dacă primele sesiuni au fost despre nevoi și dorințe, categorii de cheltuieli, ce forme pot avea veniturile etc. acum elevii au încercat pentru prima dată să realizeze o planificare financiară. Ei și-au imaginat că vor să meargă la un festival muzical și în cadrul exercițiului de simulare, elevii au trebuit să-și planifice toate cheltuielile aferente acestui eveniment. Pentru unii a fost un exercițiu mai dificil, dar sub îndrumarea trainerilor, au reușit în cele din urmă, trăind o experiență interesantă. Ulterior am discutat și analizat împreună importanța planificării financiare și a economiilor. Edutainment este nelipsit în activitățile noastre educaționale.
Desigur am jucat și Banking. Educația financiară poate fi distractivă !