29 noiembrie – aniversarea leului moldovenesc

Înapoi la Noutăți
28.11.2020

Data de 29 noiembrie 1993 este considerată de Banca Națională a Moldovei cel mai important pas întreprins de la obținerea independenței Republicii Moldova, constituind un moment crucial, care a stimulat reformele, or punerea în circulaţie a leului moldovenesc conform cursului de 1000 cupoane pentru 1 leu, a permis stoparea inflaţiei galopante de la începutul anilor ’90.

Inițial au fost trei bancnote de circulaţie scurtă: de unu, cinci şi zece lei colorate în nuanțele tricolorului: albastru, galben și roșu, care evocau astfel culorile drapelului. Bancnotele de 20, 50, 100, 200 și 500  lei au fost emise mai târziu, cea mai recentă bancnotă pusă în circulaţie fiind cea de 1.000 de lei, tipărită în octombrie 2003. 

Ce știm despre leul moldovenesc?

  • Strămoșul monedei noastre naționale este talerul olandez care a circulat în Moldova și Țara Românească în sec. XVII-XVIII. Locuitorii însă l-au denumit „leu”, deoarece avea gravată pe revers imaginea acestui animal.
  • În 1867, leul a devenit moneda Principatelor Unite ale Moldovei şi Țării Românești.
  • Prima atestare documentară a banului, subdiviziune a leului, a apărut în 1413. Denumirea vine de la numele monedelor voievodatelor Croaţiei şi Sloveniei – dinarii banales – care au circulat în ţările româneşti începând cu 1270.
  • Artistul plastic Gheorghe Vrabie, supranumit ”tatal leului moldovenesc” a realizat modelul bancnotelor şi monedelor naţionale după ce a creat stema R. Moldova şi stema şi drapelul municipiului Chişinău. El a muncit în secret la designul valutei naţionale în Imprimeria Băncii Naţionale Române de la Bucureşti timp de trei luni, în care nici familia nu știa unde este și cu ce se ocupă.
  • Pe versoul bancnotelor sunt reprezentate monumente arhitecturale din Republica Moldova. 1 leu- Mănăstirea Căpriana, 5 lei – Biserica Sf. Dumitru din Orhei, 10 lei-  Mănăstirea Hârjăuca, 20 lei- Cetatea Soroca, 50 lei –  Mănăstirea Hârbovăț, 100 lei- Cetatea Tighina, 200 lei – Primăria mun. Chișinău, 500 lei- Catedrala, 1000 lei – Președinția. Artistul a dorit să introducă  Cetatea Albă, şi Hotin, dar nu i s-a permis pentru că acestea nu erau pe teritoriul Republicii Moldova.
  • Cele opt bancnote cu valoare nominală de la 1 la 1000 lei se tipăresc în Franţa.
  • Trei guvernatori (Leonid  Talmaci, Dorin Drăguțan și Octavian Armașu) și-au lăsat autograful pe bancnotele leului moldovenesc. Primul Guvernator al Băncii Naţionale, Leonid Talmaci, şi-a semnat numele de 19 ori pînă a fost aleasă semnătura ce este aplicată pe leul moldovenesc.
  • Bancnotele de 20, 50, 100, 200, 500 şi 1000 lei, care au fost elaborate ulterior şi care se află în circulaţie pînă în prezent au zece semne de siguranţă.
  • Din 28 februarie 2018, BNM pune în circulație noi monede metalice: de 1, 2, 5 și 10 lei.

Cum să sărbătorim ziua leului moldovenesc?

Ați putea sărbători ziua cheltuind câțiva lei. Folosirea monedelor sau a bancnotelor la efectuarea achizițiilor ar fi probabil cea mai bună alegere, or achizițiile prin intermediul cardului bancar de regulă ne scot mai mulți bani din buzunar. Studiile recente vin să ne arate că persoanele care merg la cumpărături și preferă să achite cu cardul bancar, cheltuie cu circa 18 la sută mai mult decât cei care preferă să achite în numerar. În loc să-i cheltuiți, i-ați putea economisi sau investi. O modalitate mai amuzantă de a vă petrece ziua poate fi și vizionarea unui tur virtual al Băncii Naționale a Moldovei unde veți afla curiozităţi despre istoria banilor, elementele de siguranţă ale acestora, sau dacă timpul e frumos afară de ce nu, puteți vizita unul din monumentele arhitecturale imprimate pe versoul bancnotelor.

Și nu uitați , după cum spunea Joachim I. Becher  „Banul este nervul și sufletul unei țări”.

Share: