Felicitări de Ziua Profesorului

Înapoi la Noutăți
05.10.2021

Ziua Internațională a Profesorilor se sărbătorește pe 5 octombrie din anul 1994, UNESCO alegând această dată pentru celebrarea dascălilor din toată lumea, cu scopul de a asigura îndeplinirea nevoilor educaționale ale tuturor școlarilor și de a mobiliza sprijinul și recunoștința pentru contribuția profesorilor.

Cu această ocazie, Fundația OK adresează un mesaj de felicitare cadrelor didactice din toată țara, în special profesorilor cu care am colaborat în proiectele de promovare a educației financiare în rândul copiilor și tinerilor:


“Fundația OK colaborează cu autorități şi parteneri pentru a susține educația financiară în școli, licee, instituții superioare de învățământ  – oferind copiilor și tinerilor, indiferent de locul în care trăiesc, șansa de a-şi atinge potențialul maxim. De Ziua Internațională a Profesorilor, ne angajăm prin intermediul proiectelor lansate și prin misiunea noastră să continuăm eforturile ca toţi copiii să aibă șanse egale să învețe și să reușească în viață”, a declarat Lilia Nacu, Director Executiv al Fundației OK.

Fundația OK dezvoltă inițiative regionale cu scopul de a transforma educația într-o prioritate globală, concentrându-se pe oferirea oportunităților unei vieți financiare mai bune şi mai sigure.

Unul dintre recentele proiecte „OTP Bank și Fundația OK te pregătește de școală” – a venit în susținerea educației prin donația a 100 rucsaci cu rechizite școlare, distribuite către Asociația “Steaua Călăuză”/ Centrul “Nicușor”, Grătieşti, Școala gimnazială din satul Cristești/Nisporeni și un Centru de Plasament din Chișinău.

Dragi profesori,

Îmbrățișați una dintre cele mai nobile profesii din lume și nu este  întâmplător să se sărbătorească ziua Dvs. profesională toamna. Anume acest anotimp ne vine cu avalanșa belșugului, împlinirilor, bilanțului și rădăcinile acestor minuni sunteți Dvs., profesorii! Să ne fiți sănătoși, semănători de lumină, croitori de suflete, generatori de dragoste! Să fiți sărbătoarea pe care o va purta fiecare om în suflet întreaga sa viață!

Share: