Peste 200 de studenți și-au testat abilitățile de antreprenor în cadrul programului EDUARDO

Înapoi la Noutăți
20.09.2022

Programul EDUardo, lansat pentru prima dată în Moldova, în cadrul parteneriatului cu Fundația pentru Educație Financiară „OK”, urmărește obiectivul strategic de promovarea accesului la educația de calitate.

În  acest an compania a lansat în premieră Social Impact Program, iar Fundația pentru Educație financiară OK a devenit partener exclusiv în Republica Moldova. Perioada programului a fost februarie – iulie 2022.

De aceasta oportunitate au beneficiat peste 200 de participanți din diferite universități și participanții la trainingul StartUpOK. Timp de două săptămâni studenții au fost provocați să parcurgă o simulare economică captivantă  realizată cu suportul Fundației „OK”, cu acces gratuit la modulele de simulare a afacerii, iar rezultatele au bucurat mentorii și participanții deopotrivă. Cele mai bune rezultate au fost apreciate și premiate de Fundația pentru Educație Financiară „OK”.

Educația este cea mai puternică forță care poate schimba lumea spre bine, iar împreună cu EDUardo și Fundația „OK” – beneficiarii programului au aflat cum să o folosească eficient!

EDUardo este o companie din Ungaria care a elaborat  un program educațional modern ce combină într-o singură platformă e-learning informații teoretice relevante și o bibliotecă de videouri utile, folosit în peste 17 țări, dar avantajul acestei platforme este posibilitatea de a simula deciziile de antreprenor

Share: