Noutăți

Întâmpină primăvara cu OK

În câteva zile vine primăvara – perioada în care dăruim oamenilor dragi mărțișoare.

Echipa Fundației OK  împreuna cu OTP Bank va oferi partenerilor, colegilor, dar și fiecărui om cu care ne vom întâlni în această perioadă – un Mărțișor, simbol al sosirii primăverii.

Confecționarea mărțișoarelor ne-a unit în gânduri bune și noi aspirații, planificând următoarele activități și proiecte de educație financiară. Astăzi ne-am convins repetat de faptul că munca în echipă este una dintre cele mai plăcute activități într-o organizație (!) , mai ales atunci, când eforturile noastre se unesc pentru contribui la o misiune cu un puternic impact social.

Fiind în plină desfășurare desemnarea procentuală în suportul organizațiilor societății civile, echipa noastră vă îndeamnă să direcționați 2% din impozitul pe venit către Fundația pentru Educație Financiară OK, astfel susținând promovarea și dezvoltarea proiectelor de educație financiară în Moldova.

COD FISCAL: 1019620011559 sau pe pagina Fundraising de pe site

#PrimavaraOK #IntampinaPrimavaraCuOK #Imparte2%cuOK

Un nou parteneriat, de această dată cu Centrul Municipal de Tineret Chișinău

Când vine vorba de educație financiară, studiile recente arată că R. Moldova este pe locul 117 din 143 în Europa. Lipsa unor cunoștințe de bază în acest sens poate reprezenta o problemă pentru orice persoană, indiferent de vârstă, categorie socială sau meserie. Tocmai pentru că banii fac parte din viața noastră, felul în care îi gestionăm are un impact extrem de important pentru viitorul fiecăruia.

Preocupați de educația noii generații și suport tinerilor în drumul lor în viață, Centrul Municipal de Tineret Chișinău lansează un proiect nou – Clubul de educație financiară, la care suntem bucuroși să fim parteneri.

Parteneriatul dintre Fundația OK și Centrul Municipal de Tineret Chișinău va oferi tinerilor oportunitatea de a beneficia de programe de training de educație financiară certificate internațional, livrate de traineri cu experiență în domeniu, prin metode interactive și joc, bazate pe exemple practice adaptate realității economice.

Ne bucurăm că putem susține asemenea proiecte, unde întâlnim tineri pasionați de piața financiară, dornici să învețe și să-și schimbe viața.

Organizația CONCORDIA – partenerul Fundației în misiunea de promovare a educației financiare în Moldova

Fundația „OK” și Organizația CONCORDIA au semnat un acord de colaborare pentru promovarea educației financiare în rândul copiilor, tinerilor și adulților din țara noastră. Cele două instituții își vor uni eforturile pentru a da șanse mai mari la o viață bună și echilibrată financiar, prin educație.

Beneficiarii programelor livrate de trainerii Fundației vor fi cei peste 4000 de copii și tineri din familii aflate la nevoie, din diverse regiuni ale țării. Educația financiară pentru copii are ca scop formarea unor deprinderi financiare sănătoase încă de la vârste fragede. Sub formă interactivă de predare prin jocuri, copiii vor însuși noi concepte despre bani, formarea bugetului, cheltuieli și economisire. Tinerii vor face cunoștință cu noțiuni precum investițiile, gestionarea bugetului, roata vieții financiare, fondul de rezervă etc.

Organizația CONCORDIA își desfășoară activitatea în sprijinul copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, pentru ca ei să aibă a o viață independentă și responsabilă. Programele Fundației sunt despre ce nu ai învățat la școală. Cu o perspectivă autentică, diferită de alte produse educaționale similare pe piața locală, programele Fundației sunt despre bani și despre investiții în interacțiuni oneste și curajoase, susținute explicit și cu pasiune de traineri. Cunoștințele dobândite de beneficiari le vor fi de mare folos în viața de matur, independendentă și  responsabilă.

Asemenea parteneriate ne inspiră și ne ambiționează să dezvoltăm programele de educație financiară și să depunem efortul necesar pentru a ajunge la fiecare copil, tânăr și adult din țara noastră.

A doua ediție „Open Doors” – webinar gratuit pe ASIGURĂRI

Prieteni, continuăm noua tradiție a Fundației „OK”– Open Doors în prima sâmbătă a fiecărei luni .

În cadrul acestei ediții vă invităm la un training online gratuit despre ASIGURĂRI, cu Dumitru Lozan – expert în domeniu.

Adesea considerăm că putem să economisim și singuri o sumă de bani de care să ne folosim când apare un eveniment neprevăzut. Realitatea este însă că, de cele mai multe ori, suma estimată de noi acoperă o mică parte pentru aceste situații sau alegem să o folosim în alte scopuri decât cele inițiale.

De ce avem nevoie de asigurare?

  • Niciodată nu știi ce se poate întâmpla,
  • Ai grijă de familie, de cei pe care îi iubești,
  • Ai grija de afacerea ta și personal
  • Pensia nu trebuie să fie acel moment din viață în care grijile te copleșesc. Îți poți suplimenta venitul la pensie dacă alegi din timp o poliță de asigurare.

Primul pas este desigur să conștientizezi că ești expus zi de zi diferitor tipuri de riscuri, care au atât un impact emoțional, cât și financiar. Astfel, asigurarea este o metodă care reduce costul pierderilor sau efectele provocate de acestea.

Dacă ești interesat de subiect, îți dăm întâlnire pe zoom, Sâmbătă, 5 februarie, de la 11:00 la 12:30.

Aici linkul de conectare:

https://us06web.zoom.us/j/6570094713?pwd=dUwzYzJsazYvMklpd1c0SEdZTTh4Zz09

Meeting ID: 657 009 4713

Passcode: 123456

Lansare de podcast – OTP by kids

În premieră lansăm astăzi seria de podcast-uri sub genericul „OTP by Kids” – un nou proiect realizat în parteneriat cu OTP Bank.

Prin acest proiect, vrem să aducem în vizor importanța educației financiare și nevoia de implicare a copiilor în luarea deciziilor în viața de familie.

Podcast-ul este moderat de Anatol Durbală – actor de renume, regizor, profesor universitar și prezentator TV, iar protagoniști sunt copii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani, selectați în bază de casting.

În cele 11 episoade ce urmează, abordăm subiecte serioase pentru a vedea perspectiva copiilor asupra acestora: Ce este fericirea? Cum trebuie gestionați banii? Ce este o bancă? etc. Te invităm, așadar, să găsești răspunsurile urmărind video pe paginile Fundație pe Facebook, instagram și canalul youtube..

Atenție, urmează imagini video cu un impact emoțional sporit care pot provoca zâmbete

Fii cu ochii pe noi ca să nu ratezi nici un episod. Suntem pe facebook, instagram și canalul de youtube.

Educație financiară online cu elevii Liceului Teoretic „Orizont”

Cum să reușești să faci economii în 2022?

Vrei să pui bani de-o parte și nici de cum nu reușești, mereu apare ceva de cumpărat sau rezolvat.

Împreună cu elevii claselor a 3-a și a 4-a de la Liceul Teoretic „Orizont” am discutat ce sunt veniturile, cheltuielile, economiile. Cum putem să ne stabilim obiective financiare și să le realizăm. La fel, am discutat cum am putea să cheltuim mai puțin și să ajutăm părinții să economisească.

Activează-ți motivația interioară și aplică cunoștințele de educație financiare despre care ai aflat astăzi. Vei vedea că lucrurile se schimbă spre direcția dorită, iar obiceiurile financiare „sănătoase” te vor ajuta să progresezi.

Noi, Fundația OK, suntem aici oricând ai nevoie de insight-uri utile.

Mulțumim elevilor Liceului Teoretic „Orizont”, a fost o plăcere să avem acest training astăzi. Asteptăm să ne impărtăsiți succesele voastre în gestionarea banilor proprii.

Un nou parteneriat – o investiție în educația generațiilor

Pe parcursul a doi ani de activitate Fundația „OK” cu suportul OTP Bank a reușit să se afirme ca un centru inedit de educație financiară și mai mult decât atât – ca un partener cunoscut și îndrăgit de către copii, tineri și maturi interesați de subiectul culturii financiare.

Din prima lună a noului an, misiunea  Fundației de a susține și promova o atitudine financiară  responsabilă  continuă să fie materializată  prin încheierea parteneriatului cu centrul Global Media Creative Hub –o companie de audit, training și consultanță media

Acum, copii și adolescenții care practică cursuri de „Comunicare publică”, „Dicție”, „Arte plastice”, „Film și producție artistică” livrate de Global Media Creative Hub vor putea beneficia și de cursuri de „Educație financiară” pentru a-și gestiona într-o manieră  „sănătoasă” resursele financiare.

Programele moderne de  inteligență și educație financiară ale Fundației „OK” , bazate pe metode și tehnici ultra interactive,  cu siguranță vor fi pe placul cursanților de toate vârstele, aducând un raport semnificativ în educația generațiilor la capitolul gestionarea resurselor financiare proprii.

Orice nou  parteneriat este extrem de valoros pentru noi, deoarece  contribuie la creșterea educației și culturii financiare în societatea noastră!

Anastasia Deli este noul trainer la Fundația OK

Începutul anului aduce întregirea echipei Fundației OK cu un trainer de educație financiară pentru copii. Vă invităm să o cunoaște-ți pe Anastasia Deli – noua noastră colegă.

Anastasia a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” ( UPSC) din Chișinău, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. A urmat studiul de master în Științe Politice, Academia de Administrare Publică Chișinău, iar ulterior un master în Strategii de Comunicare și Didactică în Limba Engleza, UPSC. Are experiență în planificare proiecte și organizare, managementul capitalului uman și vorbește 4 limbi: româna, rusă, engleza și germana.

O persoană foarte activă și curajoasă, care a continuat să se dezvolte în diverse domenii și activități, ceea ce i-a permis să acumuleze experiență, prieteni și să descopere noi oportunități. Așa am cunoscut-o noi.

Prietenoasă și deschisă, Anastasia ne-a cucerit cu blândețea și entuziasmul ei, iar abilitățile sale de  a relaționa ușor cu alți oamenii o vor ajuta să interacționeze frumos cu copii și tinerii în cadrul programelor de training.  

Urmează o perioada de integrare în care Anastasia va benefica de tot suportul echipei, o perioadă în care va face cunoștință cu programele de educație financiară ale Fundației, partenerii și beneficiarii programelor. Deja a asistat la câteva sesiuni de training cu copiii și a fost încântată.

Bine ai venit Anastasia! Cu tine în echipă vom reuși să aducem programele Fundației „OK” la și mai mulți copii și tineri, ajutându-i să-și construiască un viitor mai bun.

Doi ani de educație financiară, alături de Fundația „OK”

Luna decembrie poartă o semnificație deosebită pentru că e ajunul sărbătorilor de iarnă, când orașul îmbracă haine și lumini de sărbătoare, însă, asta nu e tot. În prima lună de iarnă sărbătorim încă un eveniment legat de susținerea educației financiare în Republica Moldova de către OTP Bank, prin intermediul Fundației pentru Educație Financiară  “OK”, create acum doi ani.

Timp de 2 ani de activitate, Fundația “OK” a reușit deja să devină un partener cunoscut și îndrăgit de către copii, adolescenți și maturi – interesați de subiectul culturii financiare.

În această scurtă perioadă de activitate, Fundația “OK” a reușit să atingă realizări impresionante:

  • au fost încheiate 22 de parteneriate, de nivel național și internațional
  • peste 3.000 de participanți, din peste 32 de localități din țară, au beneficiat de training-uri și activități de educație financiară

Acesta este doar un început! Programele moderne de educație financiară ale Fundației, bazate pe tehnici și metode ultra interactive, de învățare prin jocuri și simulări, sunt pe placul cursanților de toate vârstele – contribuind la îmbunătățirea competențelor de gestiune corectă și sănătoasă a resurselor financiare proprii. 

În 2022 Fundaţia pentru Educație Financiară “OK”, în colaborare cu OTP Bank Moldova, va continua să contribuie la schimbarea perspectivei generațiilor asupra gestionării banilor prin implementarea de noi proiecte și programe de educație financiară de calitate, practice, accesibile și personalizate.

 

Raport Anual Fundatia OK 2021 ( RO)