Sfârșitul de toamnă aduce un nou parteneriat pentru Fundația OK

Înapoi la Noutăți
09.11.2020

La sfârșitul lunii octombrie Fundația pentru Educație Financiară OK a semnat un nou Acord de Colaborare cu compania ”Volta” SRL.

Parteneriatul strategic de lungă durată cu compania ”Volta” are scopul de a îmbunătăți cunoștințele și nivelul de gestiune a resurselor financiare precum și capacitățile de management a bugetului personal  în rândul celor cca. 450 de angajați ai companiei.

În acest scop vor fi organizate câte 2 -3 sesiuni de instruire pe lună,  în cadrul cărora trainerii Fundației OK, cu experiență în domeniul educației financiare vor furniza informații și exemple care vor spori nivelul cunoștințelor financiare viitoare, dar și abilități decizionale necesare in viața de zi cu zi. În scopul comodității și confortului beneficiarilor, și datorită mobilității trainerilor Fundației, sesiunile de training se vor desfășura în incinta Centrului de Formare la sediul companiei Volta.

”Într-o piață financiară globală, este foarte important să avem consumatori bine informați și educați. În acest context, apreciem strategia companiei Volta, de a investi în capitalul său uman și a dezvolta multilateral angajații săi, prin organizarea diverselor training-uri atît tehnice, profesionale cît și motivaționale sau de leadership. Suntem onorați ca Fundația OK să contribuie și ea la această investiție pe termen lung în cel mai de preț capital și anume cel uman prin programele sale de Educație financiară, care îmbină activitățile teoretice cu exercițiile practice, și oferă posibilitatea fiecărui participant să-și contureze unele concluzii inedite în baza exemplelor proprii”.

Deoarece educația financiară timpurie este cheia de succes a viitorului adult responsabil, ne vom concentra activitățile și asupra  educației financiare a copiilor angajaților ”Volta” SRL, dezvoltând-le noi aptitudini financiare prin intermediul unor jocuri distractive dar și foarte educative.

Share:

Surprins cîți bani cheltui pe cafeaua din oraș? Află la training-urile Fundației OK cum îți gestionezi eficient cheltuielile

Înapoi la Noutăți

Educația financiară – un element indispensabil al vieții noastre

Înapoi la Noutăți

Fitness Financiar în aer liber

Înapoi la Noutăți

Încă un training inedit la Fundația OK

Înapoi la Noutăți

Am semnat un acord de colaborare cu Institutul Mamei și Copilului

Înapoi la Noutăți

Vorbim despre buget cu angajații Mobiasbanca-OTP Group

Înapoi la Noutăți

Back to school fără stres

Înapoi la Noutăți

Planifică, organizează și realizează obiectivele tale financiare cu Fitness Financiar

Înapoi la Noutăți