StartUpOK – ediția a doua

Înapoi la Noutăți
14.09.2022

Fundația pentru Educație Financiară „OK” vine cu noutăți foarte bune pentru tinerii antreprenori.

 

În perioada 10 octombrie – 15 noiembrie 2022 se va desfășura a doua ediție a programului StartUpOK, dedicat antreprenorilor. Este un program complex de mentorat, dezvoltat de trainerii Fundației „OK”, pentru tinerii de 18- 35 de ani, care deja au reușit sau sunt pe cale să lanseze o afacerea proprie.

 

Pe parcursul programului, în fiecare săptămână se vor desfășura câte două sesiuni de training, în cadrul cărora participanții vor afla insight-uri utile despre cum să lanseze o afacere dar și cum să o dezvolte în timp.

 

Lansăm înscrierea începând de astăzi și până pe data de 3 octombrie 2022. Nu rata această oportunitate!

 

Selecția participanților se va desfășura în 2 etape – completarea unui formular de aplicare până la data de 3 octombrie, și un interviu cu echipa Fundației OK.

 

Dar cel mai important – top 3 din cele mai bune idei de afaceri (start-up) exprimate într-un plan de afaceri, vor fi susținute financiar cu câte 30 000 lei din partea partenerului proiectului OTP Bank S.A.

 

Dăm start celor mai curajoase afaceri – împreună!

Share:

Căutam un coleg în echipa Fundației OK

Înapoi la Noutăți

Tabăra de vară OK, la Ungheni

Înapoi la Noutăți

Money Camp OK

Înapoi la Noutăți

Tabăra de vară OK, ediția a treia

Înapoi la Noutăți

Educație financiară și distracție la a doua Tabără OK

Înapoi la Noutăți

Prima Tabără de vară OK

Înapoi la Noutăți

Căutăm Contabil – sef

Înapoi la Noutăți

Un nou trofeu în palmaresul distincțiilor Fundației OK – Mercuriul de Aur la nominația Companie Responsabilă Social

Înapoi la Noutăți