Astăzi este despre ea – Natalia Scutelnic

Înapoi la Noutăți
03.09.2021

Astăzi este despre ea….Natalia Scutelnic – parte indispensabilă a micii, dar extrem de prietenoase familii OK.

Există profesii ai căror reprezentanți sunt întotdeauna la vedere, toată lumea îi cunoaște, urmează succesul și chiar viața lor personală. Natalia, este reprezentanta unei altfel de profesii, care la prima vedere pare a fi simplă și invizibilă. O putem vedea rar la televizor, iar fotografiile ei nu sunt publicate în reviste la modă. Cu toate acestea, este imposibil să ne imaginăm activitățile oricărei întreprinderi sau chiar viața unor țări întregi fără oameni din profesia Nataliei, pe care aceasta o practică cu drag și devotament.

Natalia este Absolventa Universității Tehnice din Moldova, Facultatea Construcții și a Academiei de Studii Economice din Moldova, Facultatea Bănci și Burse de Valori. Cu o cariera frumoasă de 18 ani în contabilitate, din care 16 ani în sistemul bancar, este în continuă dezvoltare personală și profesională. Motto-ul care  o caracterizează: „Crede că vei reuşi şi o să reuşeşti” ( Dale Carnegie) a  și determinat-o să accepte la finele anului 2019, o nouă provocare a vieții, devenind astfel contabil-șef în cadrul unei organizații non-guvernamentale și anume Fundației pentru Educația Financiară OK.

Mulți oameni consideră această profesie plictisitoare, neinteresantă sau monotonă. Adevărul de fapt este că a fi contabil presupune asumarea unei doze de risc, dar și capacitatea de a soluționa acele dificultăți care pot apărea în procesul de lucru. Natalia se simte în largul său în lumea cifrelor, documentelor și impozitelor și anume acest sentiment de libertate o ajută să stăpînească toate nuanțele și să devină un bun specialist.

 Cochetează cu cifrele de cînd se ține minte, este modestă, sinceră, pozitivă, iubită și respectată de colegi și familie.

Cu prilejul zilei sale de aniversare întreaga echipă OK, îi urează cele mai sincere felicitări și urări de bine, însoțite de recunoștință pentru tot ceea ce face, pentru munca depusă zilnic, pentru devotamentul, corectitudinea și tactul de care dă dovadă.

Natalia, îți dorim putere și încredere, pentru a putea continua exercitarea sarcinilor profesionale într-un mod conștiincios și realizările atinse să te motiveze spre stabilirea unor noi scopuri, să te conducă spre noi orizonturi şi performanţe majore.

La mulți Ani!

Share: