Sportul și educația financiară s-au întrunit pe un teren comun

Înapoi la Noutăți
12.11.2020

Un stil de viață sănătos necesită o grijă deosebită pentru corp și minte, iar cei care își doresc un astfel de trai trebuie să respecte câteva reguli esențiale. Cine, dacă nu Academia de Fotbal „ZIMBRU” știe mai bine ca oricine cum să mențină un corp sănătos. Pe de altă parte, Fundația OK știe regulile necesare menținerii și dezvoltării cunoștințelor pentru un comportament financiar responsabil pe termen lung al populației.

Fiind ghidate de aceste valori importante și având la bază un scop nobil pentru tinerele generații, a fost inițiat și realizat acest parteneriat de lungă durată dintre Fundația OK și Academia de Fotbal „ZIMBRU”. 

Acordul de colaborare nou semnat își propune să impulsioneze și să susțină noua strategie de dezvoltare a Academiei, cu privire la formarea tinerei generații de jucători. Este important ca viitorii adulți să fie responsabili din punct de vedere financiar, iar investiția ”Mobiasbanca OTP Group” într-un proiect de educație financiară care ia amploare din ce în ce mai mare, ne motivează să fim un membru și mai activ al comunității, simțindu-ne onorați să punem bazele unei generații atât sănătoase cât și educată financiar.

Copiii, antrenorii, personalul administrativ vor beneficia de toate training-urile Fundației OK, al căror scop constă în crearea deprinderilor noi, adoptarea unui stil de viață chibzuit, care să încurajeze economisirea.  

Primele antrenamentele de educație financiară pentru copiii din cadrul Clubului de Fotbal ”ZIMBRU” au avut loc deja. Copiii au fost dornici să împărtășească trainerilor din cadrul Fundației informații și lucruri interesante despre fotbaliști, veniturile lor și problemele financiare cu care aceștia se confruntă. La rândul lor trainerii i-au invitat pe tinerii participanți la o adevărată provocare – descoperirea secretelor, care stau la baza unui comportament financiar sănătos, prin intermediul jocurilor Banking și Moneytainment Box. O adevărată colaborare. 

Prin intermediul acestor jocuri, “zimbrii” vor învăța cum să prețuiască munca părinților și să fie pregătiți în mod responsabil pentru viața de adult. Emoțiile și implicarea de care au dat dovadă se citește vădit pe chipurile lor vesele.

Share: