Am semnat un acord de colaborare cu Institutul Mamei și Copilului

Înapoi la Noutăți
23.09.2020

Acordul de colaborare încheiat între cele două instituții, Fundația pentru Educație Financiară „OK” și  IMSP Institutul Mamei și Copilului oferă rampa de lansare a programelor de educației financiară de care vor beneficia corpul administrativ al instituției, colaboratori medicali și întregul personal.

„Dăm startul unei colaborări fructuoase, de lungă durată, și considerăm ca vom ajunge în casele fiecărei familii de medici din cadrul Centrului, și cu siguranță vom progresa împreună învățând cum să ne gestionăm mai bine banii.” declară Stela Ciobanu, Directorul executiv al Fundației.

Scopul proiectului este să dezvoltăm aptitudini financiare, economice și de gestionare a resurselor financiare în rândul angajaților în domeniul medical, oferindu-le oportunitatea de a descoperi abordarea modernă a economicii, planificarea bugetului, asigurarea pensiei și chiar investiții. Susținem dezvoltarea sectorului medical printr-o abordare inedită și bine targhetată.

Programele și metodele noastre de învățare sunt atrăgătoare prin interactivitate, jocuri adaptate și diversificate. Ne bazăm pe exemple din viața reală și aplicăm practic tot ce învățăm în cadrul programelor de training.

Sesiunile de training vor fi organizate la sediul Institutului Mamei și Copilului, pentru comoditatea și confortul beneficiarilor. Mobilitatea și flexibilitatea trainerilor permite Fundației să vină cu programele de educație financiară la sediul instituției, precum și în diverse localități, la solicitarea beneficiarilor.

Este o colaborare mult – așteptată de ambele instituții, care împărtășesc aceleași valori și vor să contribuie la această misiune. În continuare vom dezvolta parteneriate cu instituțiile de învățământ și diverse organizații, mediul academic și medical.

Instituțiile care sunt interesate de colaborarea cu Fundația pentru Educație Financiară „OK”, ne pot scrie un email pe adresa contact@okcenter.md

Pe rețelele sociale ale Fundației (Facebook, Instagram și LinkedIn) veți descoperi informații despre activitățile noastre şi multe lucruri interesante și utile.

Share: